Soluții moderne pentru sporirea siguranței și fluidizarea traficului din Chișinău, asigurate cu suportul Uniunii Europene. În capitală a fost inaugurat un centru de monitorizare a traficului
În municipiul Chișinău a fost inaugurat Centru de Monitorizare a Traficului, sistem conceput pentru gestionarea eficientă a traficului și a transportului rutier. Acesta va furniza date și informații în timp real cu scopul de a fluidiza traficul rutier, de a spori securitatea circulației și de a identifica soluții pentru optimizarea sistemului de transport. Evenimentul de lansare a centrului a avut loc pe 15 noiembrie 2024.
„Pentru noi, contează foarte mult ca municipiul Chișinău să devină acel exemplu de oraș în care toate lucrurile pot fi găsite la 15 minute de casă, infrastructura urbană să permită acest lucru. Suntem foarte deschiși să preluăm exemplele bune din orașele europene și să le implementăm la Chișinău. Ne mândrim că, împreună, putem schimba lucrurile, pentru că lucrurile mari se fac împreună”, a declarat Ion Ceban, Primar General al municipiului Chişinău.
Crearea și echiparea Centrului de Monitorizare a Traficului (CMT) face parte din proiectul „MOVE IT like Lublin”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat în baza unui parteneriat între Primăria municipiului Chișinău și Primăria orașului Lublin.
„Traficul urban este o carte de vizită a unui oraș – un indicator al organizării, eficienței și grijii pentru locuitori. În acest sens, sunt extrem de bucuros că, grație suportului Uniunii Europene, astăzi la Chișinău este inaugurat Centrul de Monitorizare a Traficului. Acest Centru cu siguranță va schimba modul în care fluxul de trafic din capitala Moldovei este gestionat și reglementat. Mobilitatea urbană este esențială pentru creșterea durabilă a orașelor și pentru o societate favorabilă incluziunii. Să găsim o sursă de inspirație în orașele europene în care planificarea urbană axată pe oameni a transformat centrele urbane în centre culturale înfloritoare”, a precizat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
„Știți deja că o mare parte a vieții o petrecem în transportul public sau personal, de aceea, sunt extrem de fericit să văd că orașul Lublin își poate împărtăși experiența cu alte orașe. Acest proiect are un rol extrem de important în tranziția socio-economică prin care trece acum Republica Moldova și sunt încântat să văd că acest parteneriat între Lublin și Chișinău este unul cu rezultate reale”, a menționat Tomasz Kobzdej, Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova.
Potrivit managerului proiectului „MOVE IT like Lublin”, CMT reprezintă o investiție cheie în viitorul sistemului de transport din Chișinău.
„Am reușit să stabilim colaborări frumoase cu diverse instituții pentru a facilita transferul de informații și date, ceea ce este necesar pentru a avea anumite rezultate. Desigur, în cadrul proiectului mai avem și alte activități deja realizate și unele pe care urmează să le realizăm. Am elaborat planul de mobilitate urbană pentru Chișinău, urmează să prezentăm studiul de bilet electronic. Toate aceste activități vor contribui la asigurarea unui transport eficient și bine organizat în Chișinău”, a menționat Olga Lozan, managerul proiectului „MOVE IT like Lublin”.
Noul centru va oferi o viziune completă a situației transportului din municipiul Chișinău, în urma integrării și analizei datelor provenite din mai multe surse, inclusiv echipamente de transport public, camere de luat vederi pentru drumuri, radare, senzori de parcare și alte sisteme relevante. Acesta va contribui la îmbunătățirea eficienței și fiabilității transportului public prin acordarea priorității semafoarelor și reducerii întârzierilor, va îmbunătăți siguranța traficului prin detectarea încălcărilor și va oferi șoferilor informații în timp real despre condițiile de trafic, lucrările de reparație și alți factori care le pot influenţa călătoria. Datele colectate vor fi procesate de experți calificați, utilizând instrumente analitice avansate.
„Spre sfârșitul proiectului „MOVE IT like Lublin”, vom avea șapte troleibuze echipate cu calculatoare de bord și dispozitive de numărare a pasagerilor, 13 semafoare inteligente, șase camere senzori de trafic și software pentru contorizarea și clasificarea vehiculelor, o platformă de tip „Smart City” pentru integrarea sistemului de transport inteligent și un software pentru micro- și macro modelarea transporturilor”, a declarat Vladimir Butîrschi, manager al Centrului de Monitorizare a Traficului.
Datorită Centrului de Monitorizare a Traficului, va fi îmbunătățită eficiența, siguranța și performanța generală a sistemului de transport din Chișinău, ceea ce va duce la o experiență mai bună atât pentru locuitori, cât și pentru cei care vizitează orașul.
Informații de context:
Proiectul „MOVE IT like Lublin – inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din municipiul Chișinău” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat în baza unui parteneriat între Primăria municipiului Chișinău și Primăria orașului Lublin începând cu anul 2021. Bugetul total al proiectului este de 3,500,000 de euro, dintre care 3,325,000 de euro sunt oferiți sub formă de grant de către UE, iar 175,000 de euro reprezintă contribuția Primăriei municipiului Chișinău.