Proiectul UE „MOVE IT like Lublin” a organizat o nouă ședință de lucru pentru definitivarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă
Proiectul ”MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, a organizat în perioada 5-6 martie 2024, ședința Grupului de lucru pe transport public, în contextul dezvoltării Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD).
Cu suportul Uniunii Europene vom crea în mun. Chișinău un sistem de transport sigur, durabil, inteligent, incluziv, conectat și eficient. Un transport public de calitate este esențial pentru o mobilitate urbană durabilă, întrucât oferă – împreună cu „mobilitatea activă” – o alternativă la utilizarea autoturismelor personale. Totodată, transportul public de calitate necesită, un acces facil, frecvență și rapiditate, precum și un grad ridicat de conectivitate la rețea.
La atelierele de lucru din cadrul ședinței au participat Ilie Ceban, viceprimarul capitalei, reprezentanți ai Direcției Generale Mobilitate Urbană, întreprinderilor municipale de transport precum și reprezentanți ai societății civile. De asemenea, echipa proiectului „MOVE IT like Lublin” a fost activ implicată, alături de alte părți interesate care contribuie la dezvoltarea și implementarea planului strategic PMUD.
Consultantul contractat CIVITTA Strategy & Consulting S.A. alături de partenerii din consorțiu – Boğaziçi Proje Mühendislik A.Ş., Rupprecht Consult – Forschung & Beratung GmbH, TTL Planning S.R.L. și AO Business Consulting Institutes, au prezentat și discutat planurile de acțiune prevăzute în proiectul PMUD.
Principalele subiecte discutate au inclus necesitatea ajustărilor infrastructurale, elaborarea unei structuri eficiente pentru sistemul de transport public, promovarea integrării tarifare și implementarea sistemului de e-ticketing, precum și planificarea unui sistem rapid de tranzit cu autobuzul.
Ședința de lucru a constituit o platformă eficientă de dezbatere în vederea identificării, în comun a principalelor probleme și provocări legate de mobilitatea urbană, managementul acesteia și promovarea unui mod de viață activ prin utilizarea mijloacelor de transport alternative.
Astfel, s-au discutat aspecte esențiale precum strategiile de gestionare a mobilității, proiectele în domeniul transportului public și inițiativele pentru îmbunătățirea infrastructurii pentru bicicliști și pietoni.
În cadrul proiectului ”MOVE IT like Lublin” vor mai fi organizate ateliere de lucru în vederea finalizării planului strategic de dezvoltare a transportului urban. Așa cum, serviciilor de transport urban zilnic sunt utilizate de către peste 680.000 de cetățeni, optimizarea acestui sistem reprezintă o prioritate absolută pentru îmbunătățirea conectivității și asigurarea unei experiențe mai bune călătorilor.
Informație de context:
Proiectul „MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, este implementat în baza unui parteneriat între Primăria mun. Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia. Proiectul va fi implementat până în anul 2025 și va oferi sprijin pentru a transforma serviciile de transport public din oraș într-un sistem de transport mai incluziv, mai sigur, mai rezistent și mai durabil. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3.500.000 euro, dintre care 3.325.000 euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175.000 euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău.