Raportele de politici locale în vederea reformării sectorului transportului public din Chișinău, realizate în cadrul Proiectului UE "MOVE IT like Lublin", au fost prezentate autorității publice locale
Pentru a asigura dezvoltarea durabilă și reformarea sectorului transportului public din Chișinău, în cadrul Proiectului UE „MOVE IT like Lublin” au fost elaborate o serie de rapoarte de politici locale de transport, bazate pe analiza experienței internaționale, a situației existente în sector și a oportunităților de dezvoltare.
Rezultatele raportului final au fost prezentate vineri, 20 ianuarie 2023, în cadrul unei ședințe publice a Grupului de lucru pentru transport public, de către expertul contractat de Proiect, Ilie Bricicaru.
La eveniment au participat: Primarul General al mun. Chișinău, Ion Ceban, reprezentanți ai Administrației publice locale, echipa de implementare a Proiectului UE „MOVE IT like Lublin” și alți experți în domeniu.
Rapoartele de politici locale de transport prevăd atât evaluarea politicilor existente, cât și analiza provocărilor de ordin juridic și economic în dezvoltarea mobilității urbane durabile.
De asemenea, raportul prezintă scenarii și recomandări de îmbunătățire a cadrului normativ, de consolidare a capacităților instituționale la nivel municipal, ce va permite crearea cadrului necesar de implementare.
Prin urmare, cele mai relevante propuneri de politici publice se referă la dezvoltarea noului cadru de reglementare a mobilității urbane, în vederea tranziției către o mobilitate urbană durabilă , focusată pe mobilitatea activă, colectivă și partajată, susținută de soluții cu emisii spre zero.
Informație de context:
Proiectul „MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, este implementat în baza unui parteneriat între Primăria mun. Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia. Proiectul va fi implementat până în anul 2025 și va oferi sprijin pentru a transforma serviciile de transport public din oraș într-un sistem de transport mai incluziv, mai sigur, mai rezistent și mai durabil. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3.500.000 euro, dintre care 3.325.000 euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175.000 euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău.