Un nou program de instruire finanțat cu suportul Uniunii Europene în cadrul proiectului „MOVE IT like Lublin ” pentru specialiștii din cadrul Direcției Generale Mobilitate Urbană și Întreprinderilor Municipale de Transport
Pentru a spori capacitățile instituționale ale autorităților municipale de gestionare și modernizare a transportului public urban, respectând normele și practicile UE în domeniul mobilității urbane, un grup format din ingineri, electroniști și specialiști din cadrul Direcției Generale Mobilitate Urbană și Întreprinderilor Municipale de Transport, au efectuat o nouă vizită de studiu în perioada 15-20 octombrie 2023, în orașul Lublin, Polonia.
Scopul acestei vizite a fost asimilarea practicilor europene de succes în domeniul transportului public. Iar orașul Lublin din Polonia servește drept exemplu elocvent al eficienței și calității sistemului de transport public, reprezentând un model pentru dezvoltarea similară a sistemului de transport în municipiul Chișinău.
Pe parcursul aflării la Lublin, specialiștii din cadrul Direcției Generale Mobilitate Urbana, Î.M. Regia Transport Electric Chișinău și Î.M. Parcul Urban de Autobuze au participat la instruiri specializate în domeniul transportului public și mobilității urbane, au testat sisteme avansate de gestionare a sistemului de transport și au efectuat vizite la Autoritatea de Transport Public din Lublin (ZTM), Centrul municipal de monitorizare a traficului rutier, Gara Metropolitană etc.
Experții din Lublin au oferit delegației de la Chișinău informații esențiale despre infrastructura transportului public din oraș, inclusiv despre stațiile de încărcare, managementul resurselor logistice și întreținerea vehiculelor, prezentându-le cele mai recente inovații și proiecte implementate.
Totodată, reprezentanții de la Chișinău împreună cu reprezentanții din Lublin au împărtășit viziunile privind dezvoltarea transportului cu emisii scăzute și zero de CO2, considerat viitorul mobilității urbane
Acest schimb de experiență a fost posibil datorită suportului financiar al Uniunii Europene, organizat în cadrul proiectului „MOVE IT like Lublin”, implementat de Primăria Municipiului Chișinău în parteneriat cu autoritățile din Lublin, Polonia.
Informație de context:
Proiectul „MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, este implementat în baza unui parteneriat între Primăria mun. Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia. Proiectul va fi implementat până în anul 2025 și va oferi sprijin pentru a transforma serviciile de transport public din oraș într-un sistem de transport mai incluziv, mai sigur, mai rezistent și mai durabil. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3.500.000 euro, dintre care 3.325.000 euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175.000 euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău.