Proiectul Uniunii Europene ,,MOVE IT like Lublin”, a organizat o vizită de studiu în Cehia, pentru managerii din domeniul transportului din mun. Chișinău

Managerii instituțiilor municipale de transport din Chișinău s-au aflat saptămâna trecută într-o vizită de studiu în orașele Praga și Brno (Cehia), pentru a se familiariza cu cele mai bune practici în domeniul dezvoltării transportului public urban.

Vizita de studiu a fost organizată cu suportul Uniunii Europene, în cadrul proiectului ,,MOVE IT like Lublin” – inițiativă de dezvoltare durabilă a transportului public din municipiul Chișinău.

Pe parcursul aflării în Praga, reprezentanții din Chișinău au vizitat mai multe instituții de profil: Departamentul Municipal de Transporturi, Centrul de Management al Traficului, Compania de Transport Public.

La fel, aceștia s-au deplasat la Brno în sudul Republicii Cehe, unde principalele obiective vizitate au fost Autoritatea de Transport, Compania Herman și Organizația de Gestionare a Traficului (Brněnské komunikace).

Vizitele de studiu reprezintă o oportunitate de preluare a bunelor exemple europene de planificare a mobilității, de gestionare în timp real a traficului și de asigurare a unui sistem eficient de management al transportului urban.

Informație de context:

Proiectul „MOVE IT like Lublin” – Inițiativa de dezvoltare durabilă a transportului public din mun. Chișinău, finanțat de Uniunea Europeană, este implementat în baza unui parteneriat între Primăria mun. Chișinău și Primăria orașului Lublin din Polonia. Proiectul va fi implementat până în anul 2025 și va oferi sprijin pentru a transforma serviciile de transport public din oraș într-un sistem de transport mai incluziv, mai sigur, mai rezistent și mai durabil. Bugetul total al proiectului este în valoare de 3.500.000 euro, dintre care 3.325.000 euro este contribuția Uniunii Europene în formă de grant, iar 175.000 euro sunt alocați de către Primăria municipiului Chișinău.